Londonezii sunt neînvinși acasă, în Liga Campionilor și în campionat de 100 de meciuri. Pe „Stamford Bridge”, Chelsea este un monument. Cine calcă în fieful celor supranumiți „The Blues” știe că urmează 90 de minute de infern. Fanii echipei pregătite de brazilianul Felipe Scolari așteptau ca favoriții să profite de marile slăbiciuni ale Romei și să le ofere un festin cu multe goluri la meciul care a adus o cifră impresionantă pentru londonezi la capitolul invincibilitate pe acest teren, 100, în campionat și în Liga Campionilor. Însă absența unor piese grele precum Ballack, Essien sau Drogba contează, iar londonezii nu mai au continuitate de le un meci la altul.
Au bătut la scor pe Middlesbrough în campionat, marcând de cinci ori, însă s-au chinuit să găsească o dată drumul spre plasa porții unei formații măcelărite duminica trecută pe „Olimpico” de Inter cu 4-0. A fost nevoie de o lovitură de cap a căpitanului John Terry pentru ca situația în Ligă să nu devină una cu probleme pentru Chelsea. Roma a existat doar în propria jumătate și în plus l-a pierdut pe Aquilani, cu probleme musculare, unul dintre puținii care mai trăgeau echipa după ei. Italienii rămân în spatele CFR-ului în clasament, iar Chelsea este cu un picior în optimile de finală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER